60+

Trăiește în armonie cu natura şi micșorează-ți impactul asupra mediului

 

Orice facem are impact asupra naturii: alimentele pe care le consumăm, hainele pe care le cumpărăm, modul în care călătorim, totul. Puse cap la cap, cererile de la natură făcute de fiecare dintre noi – amprenta ecologică a umanității – sunt mult prea mult pentru planeta noastră. Cu 50% mai mult, arată studiile noastre. Și totuși, trebuie să continuăm să ne hrănim, să ne deplasăm, să ne îmbrăcăm…să trăim.

 

Un bun început pentru a-ți micșora impactul asupra planetei este ca în primul rând să înțelegi de unde provine acesta. Calculează-ţi propria amprentă și apoi află de mai jos ce poți face pentru a o reduce.

 

 

1. Folosește-ți puterea de consumator şi alege produsele prietenoase cu mediul

 

Poziția ta de consumator îți dă o putere imensă.  Cu alte cuvinte, cererea formează oferta. Dacă refuzi alimentele și bunurile produse într-o manieră iresponsabilă (distructivă în zonele de origine/producție) și alegi, în schimb, alternativele prietenoase cu mediul, companiile vor reacționa și își vor schimba oferta.

 

Alege produsele alimentare locale, de sezon, tradiționale sau ecologice, fii atent și la produsele cosmetice și de curățat/menaj (să fie biodegradabile și ecologice), alege lemnul și ambalajele certificate FSC, hârtia reciclată şi electrocasnicele cu consum redus de energie.

 

Chiar îți trebuie? La fel ca în cazul celorlalte aspecte ale unei vieţi sustenabile, prima întrebare pe care trebuie să ți-o pui este dacă într-adevăr ai nevoie să cumperi acel obiect. Dacă vei cumpăra produse rezistente în timp sau la mâna a doua, dacă refolosești obiectele şi repari electrocasnicele și mobila în loc să le înlocuieşti, vei ajuta mediul înconjurător.

 

Redu pungile din plastic și reciclează ambalajele. Mergi la cumpărături cu propria sacoşă și aruncă recipientele în coșuri separate, pentru a putea fi reciclate. De asemenea, poți reutiliza ambalajele în gospodărie, în diverse scopuri – ca ghivece, abajururi creative, suporturi sau vase pentru stocarea mărunțișurilor.

 

Cumpără atât cât mănânci. Risipim foarte multă mâncare – circa 50% din toată producția de hrană de la nivel global ajunge la coșul de gunoi. E indicat să nu mergi la cumpărături atunci când ți-e foame și să așezi produsele cu dată de expirare apropiată mai în față pe rafturile din frigider pentru a le putea consuma mai întâi pe acelea. De asemenea, încearcă să te orientezi către produsele care nu arată chiar perfect, deoarece acestea sunt cele „adevărate”, care nu au fost tratate cu chimicale și pe care de obicei comercianții le resping sau le aruncă deoarece nu ar satisface criteriile estetice ale consumatorilor. Hai să le arătăm că alegerile noastre în materie de hrană nu se bazează exclusiv pe criteriul (irelevant și superficial) frumuseții produsului.

 

 

2. Folosește energia eficient

 

Este important să folosim exact atât cât este necesar, reuşind astfel să economisim timp, bani şi energie.

 

Scoate ștecherul din priză. Închide televizorul, computerul și alte echipamente electronice și electrocasnice când nu ai nevoie de ele și scoate-le din priză. Acestea folosesc între 10% și 60% energie chiar și atunci când sunt în stand-by. Costul la energie provocat de unele aparate aflate în stand-by ajunge să fie aproape la fel de mare ca atunci când acestea sunt pornite.
Schimbă becurile. Știai că 15% din factura la energia electrică reprezintă consumul realizat de iluminarea cu becuri clasice? Foloseşte becuri economice sau cu LED și stinge luminile când nu ești în cameră.

 

Cumpără aparate electrice și electrocasnice cu consum redus de energie. Dacă vrei să îți cumperi o mașină de spălat nouă, o imprimantă, un telefon mobil sau orice alt obiect electric, alege modelul cu cel mai mic consum de energie pe care ți-l permiți. De asemenea, caută programele de reciclare a electrocasnicelor (sistemele buy-back) derulate în anumite perioade de marile magazine de specialitate – în schimbul aparatului vechi primești un anumit discount la aparatele noi.

 

Iată și alte moduri de a economisi energia consumată de electronice și electrocasnice:

• dă căldura mai încet iarna și ridică temperatura aerului condiţionat vara

• spală rufele și vasele cu programele economice

• pune rufele la uscat, în loc de a folosi uscătorul mașinii de spălat

• păstrează frigiderul rece

Izolează-ți casa și biroul. Clădirile pot pierde cantități enorme de energie, prin aerul cald care iese iarna și cel rece, vara.

Alege surse de energie verde – panouri solare.

 

 

3. Economisește hârtia şi apa

 

De ce să economiseşti hârtia? În lume se consumă circa un milion de tone de hârtie în fiecare zi și cererea este în creştere. Prea mult din această cantitate este folosită în mod iresponsabil şi nejustificat, iar acest lucru creează o presiune imensă asupra pădurilor. Creşterea producţiei ameninţă unele dintre ultimele păduri naturale, oamenii şi animalele sălbatice care depind de ele. Prin tăierea pădurilor în acest scop, cererea crescândă de hârtie contribuie și la accelerarea schimbărilor climatice.

 

Ce poți face?

 

Ca individ: reciclează hârtia acasă şi la birou și printează numai dacă este absolut necesar.

 

Ca firmă: cumpără hârtie produsă responsabil  – reciclată sau certificată FSC – şi ajută astfel ca industria producătoare de hârtie şi celuloză să devină mai responsabilă.

 

De ce să economisești apa? Apa este una dintre cele mai limitate resurse de care dispunem – doar 2.5% din toată apa de pe Pământ este apă dulce, în timp ce restul este reprezentat de apa sărată din mări și oceane; și, de fapt, nici acea cantitate redusă de apă nu ne este cu totul accesibilă, întrucât mai mult de jumătate este stocată în ghețari; cu toate acestea, de cele mai multe ori o risipim, ca și când nu s-ar putea epuiza niciodată.

 

Știai că pentru o cană cu cafea se consumă 140l de apă pe parcursul întregului lanț de producție? Pentru 1 kg de carne de vacă se utilizează 10-20.000l, pentru un tricou – 2.900l, iar pentru o pereche de teniși – 8.000l.

 

Folosirea apei în mod eficient nu doar că protejează resursele de apă, ci diminuează și emisiile de gaze cu efect de seră. Cu cât foloseşti mai puţină apă caldă, cu atât se consumă mai puţină energie pentru a încălzi apa, ceea ce reduce emisiile.

 

Închide robinetul când te speli pe dinți, când te săpunești sau când dai vasele cu detergent

Repară robinetele care pricură

Fă duş în locul unei băi și redu durata duşului

Instalează capete de duş care economisesc apa

• Colectează și folosește apa de ploaie

 

 

4. Călătorește responsabil şi ia-ţi angajamente

 

Fie că e vorba despre mersul la serviciu, plecatul în vacanță sau mersul la cumpărături, modul în care ajungi la destinație, precum și ce faci odată ajuns au un impact asupra planetei.

 

Alege cea mai bună opțiune de transport şi fii un bun musafir

• În loc să te urci în maşină în fiecare zi ca să rezolvi câte un lucru, nu ai putea să grupezi mai multe la un singur drum?

• Nu ai putea folosi transportul în comun, bicicleta sau chiar mersul pe jos în loc de mașină? În acest fel ai contribui la reducerea emisiilor de carbon, cea mai gravă problemă de mediu actuală.

• Nu ai putea să iţi înlocuieşti întâlnirile de business cu convorbiri telefonice sau cu video conferinţe?

• Nu ai putea să faci o vacanţă mai aproape de casă?

• Alege hotelurile, tur-operatorii și furnizorii „verzi” (cu o politică de responsabilitate de mediu și cu oferte de vacanțe responsabile față de mediu)

• Evită activităţile recreative care afectează mediul – ex. mersul cu ATV-urile prin pădure

• Fii atent la suveniruri! – nu cumpăra obiecte și produse care folosesc materiale ce provin de la animale sălbatice pe cale de dispariție (fildeș, piele sau colți de tigru, coarne de rinocer, blănuri, etc.)

 

 

Iată și alte idei care te vor ajuta să-ți micșorezi impactul asupra mediului înconjurător:

• Lipeşte un mesaj “Fǎrǎ materiale de publicitare” pe cutia poştalǎ 

• Înlocuieşte pe cât posibil carnea cu un meniu vegetarian 

 

 

 

 

Scroll to Top