Sâmbătă, 30 martie, Programul Național Cantus Mundi organizează, la nivel național, evenimente muzicale cu ocazia „Orei Pământului”, în intervalul orar 20:30 – 21:30. Peste 12.000 de copii și tineri din corurile Cantus Mundi se vor reuni sub sloganul internațional al World Wide Fund for Nature (WWF) – „Conectează-te cu natura! Acum este momentul să acționăm!”.
Sărbătorirea „Orei Pământului” inițiată de Cantus Mundi se va desfășura simultan în 81 de localități din 33 de județe: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, București, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.
În București, „Ora Pământului 2019” va fi celebrată în patru zone sub egida Cantus Mundi: Promenada Mall (Calea Floreasca 246B), Opera Comică pentru Copii (Calea Giulești 16), Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor” (Strada Mărțișor 26) și Parcul Circului (Bulevardul Lacul Tei 29). Evenimentele din Capitală vor aduce împreună peste 950 de copii și tineri dornici de o schimbare în bine adusă prin muzică.
Începând cu ora 20:00, Promenada Mall în colaborare cu WWF România, va găzdui un show efervescent susținut de ansamblul de percuție Cantus Mundi coordonat de muzicianul Zoli Toth, ambasador „Earth Hour” în România din 2009 și formator Cantus Mundi. Grădina urbană a mall-ului Promenada va fi umplută de energie prin forța instrumentelor de percuție și a vocilor a peste 200 de copii din corurile Cantus Mundi, coordonate de Teodora Jaworski, solistă a Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
Echipa de la Opera Comică pentru Copii va întâmpina publicul prin cântecele copiilor și multe alte activități muzicale precum floor piano, grădina cu clopoței, follow me sound tube și Folk on the roof.
În Parcul Circului, copii vor avea ocazia să interpreteze melodii dedicate „Orei Pământului” cu ajutorul unui gigantic floor piano.
În grădina Casei Memoriale „Tudor Arghezi – Mărțișor”, alături de corurile de copii Cantus Mundi, va avea loc un recital susținut de Emanuel Pecingină, membru al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, cu instrumente de percuție deseori folosite în concertele prestigiosului ansamblu, precum toaca sau clopotele tubulare.
Cea de-a patra ediție a evenimentului „Ora Pământului” realizată de echipa Cantus Mundi va fi sub egida WWF, organizație care a lansat acest proiect în 2007, reușind să mobilizeze comunități din peste 180 de țări.
„Când vorbești despre „Ora Pământului” nu vorbești doar despre stingerea luminii timp de o oră, ci despre educația și cultura unui mod de viață responsabil pe care trebuie să îl transmitem copiilor. Am ales să vorbim în această seară în limbajul accesibil tuturor, al muzicii, despre respectul față de mediul înconjurător și conștientizarea problemelor cu care se confruntă planeta. Așa, „Ora Pâmăntului” sper că va ajunge să fie o normalitate spre care să tindem cu toții” a spus artistul Zoli Toth.
„Copiii României vor cânta într-un glas pentru sănătatea Pământului. Cantus Mundi este cel mai mare organizator de evenimente muzicale în cadrul Earth Hour 2019, acțiunile corale desfășurându-se în 81 de localități. Este un efort imens pe care echipa Madrigal-Cantus Mundi îl face și îi chemăm alături de acești minunați copii pe toți cei care înțeleg că România se va schimba prin vocile acestora”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
Lista evenimentelor „Ora Pământului” organizate sub egida Programului Național Cantus Mundi va fi actualizată pe pagina de Facebook Cantus Mundi Romania periodic.
Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu sprijinul membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După 8 ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 1.100 de coruri. 40.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.