Bucuresti, 10 martie– Timișorenii au colectat ieri, în Piața Operei, 3,58 tone de PET-uri, dând dovadă de cea mai bună mobilizare, în finala Competiţiei pentru Capitala Earth Hour, organizată de WWF România. Botoșani s-a situat pe poziţia a doua, cu 2,9 tone care au ocupat parcarea magazinului Botoșani, iar la Ploiești, în zona primăriei, oameni de toate vârstele au adus 2,71 tone de PET-uri. În total, la sfârşitul zilei, peste 9 tone de pet-uri au ajuns la centrele de reciclare în cele 3 orașe, în urma competiției.
”Evenimentul din acest an a încercat să ridice și mai mult nivelul concursului dintre orașe, concentrându-ne pe calitate și rezultate concrete pentru cetățeni. Pentru orașe a fost puțin mai greu să întocmească dosarele, procedurile au devenit mai complexe, ca să avem o monitorizare mai eficientă a orașelor și evaluări mai exacte ale politicilor în domeniu. Pentru prima dată în această competiție, același oraș a câștigat ambele etape, arătând nu numai că Timișoara este cel mai prietenos oraș din România, cu cetățenii și mediul, dar și că timișorenii sunt extrem de activi și au un simț civic dezvoltat. In acest an Timișoara este atât „creierul”, cât și sufletul României în competiția pentru Capitala Earth Hour România 2013, așa că ne așteptam la un eveniment memorabil pe 23 martie”, a declarat Magor Csibi, directorul WWF România.
O mare contribuție la desfășurarea finalei au avut-o elevii și copiii, care au venit cu sutele la cele 3 evenimente simultane. La Timișoara, organizatorii le-au pregătit și o surpriză celor mici, amplasând, în Piața Operei, mai multe aparate numite „ecotrit”, care compactează pe loc deșeurile reciclabile (PET-uri, sticlă, doze din aluminiu, hârtie), reducându-le considerabil dimensiunile- în cazul PET-urilor cu 80%. Introducând câte un ambalaj PET în aparate, fiecare mic ecologist a primit un bon, pe baza căruia a primit dulciuri din partea organizatorilor, asistând, în același timp, la o scurtă lecție despre reciclare și „viața” unui PET.
Timișoara a câştigat, astfel, titlul Capitala Earth Hour şi privilegiul de a găzdui evenimentul oficial Earth Hour, de pe 23 martie, împreună cu WWF România. Planurile orașului pentru marcarea Earth Hour vor fi comunicate foarte curând.
Botoșănenii s-au mobilizat, cu mic, cu mare, de la startul oficial, la ora 10.00. Primii sositi au fost elevii, alături de profesori, părinți sau bunici. Au urmat grupuri care au adus sticle de plastic fie cu bicicleta, într-o simplă plimbare și foarte hotărâți ca orașul lor să câștige. Toți cei implicați, de la reprezentanții primăriei, cei ai unor ONG-uri locale, școli și simpli cetățeni, au dovedit extrem de mult entuziasm și dedicare și pot fi mândri de reușita lor.
Și la Ploiești, tineri din 23 de instituții de învățământ au sosit primii la locul întâlnirii, încărcați cu saci plini cu PET-uri. Au fost numeroase persoane care au venit cu un singur ambalaj, alții care au venit cu sacose pline și alții cu saci plini. Au venit familii tinere frumoase, cu copii, au venit seniori care, în drum spre biserică, au dorit să lase câte un PET-două, pentru că orașul lor e în concurs și pentru că e important să fim responsabili față de mediu. Ni s-a alăturat chiar și Corina Ungureanu, campioană la gimnastică.
Cum au ajuns Botoșani, Ploiești și Timișoara în finală
Pe grila de evaluare a Competiției, cel mai mare punctaj l-a obținut orașul Timișoara – 81.3 puncte din 100, care participă pentru a doua oară la Competiție și, respectiv, la finală. Primăria Timișoarei a adunat cele mai multe puncte la categoriile eficiență energetică, educație și comunicare și conservarea biodiversității, pentru proiectele desfășurate în trecut; în ce privește proiectele pentru viitor, eficiența energetică și educația au fost, din nou, punctele forte din dosarul de participare. Pe lângă acestea, juriul a fost plăcut surprins și de planul municipalității pentru marcarea Earth Hour din 23 martie, plan care a primit 18 puncte din 20.
Următorul oraș clasat a fost Botoșani, cu 75.6 puncte, care participă pentru a doua oară la Competiție, dar are prima dată șansa de a-și implica cetățenii în etapa finală. Categoriile pe care municipalitatea a avut cea mai bună performanță au fost spațiile verzi (cu 27.34 mp2 pe cap de locuitor – peste media europeană) și educația, pentru proiectele din trecut și transportul, pentru proiectele planificate pentru viitor. De asemenea, orașul Botoșani a obținut punctajul maxim (10) pentru modul în care primăria și instituții publice din subordine au utilizat platforma electronică pentru raportarea deșeurilor colectate selectiv pusă la dispoziție de Asociația Ecoteca. Platforma este utilă pentru eficientizarea mecanismului de trimitere și preluare a deșeurilor, în vederea reciclării, dar și pentru îmbunătățirea comunicării și colaborării între instituții publice și companiile de salubritate locale.
Locul trei în clasament a fost ocupat de Ploiești, cu 59.6 puncte, un oraș nou și bine-venit în Competiție. Categoriile la care a adunat cele mai multe puncte, din punct de vedere al proiectelor derulate în trecut, au fost educația, transportul, conservarea biodiversității și aplicarea bunelor practici la sediul primăriei. De altfel, transportul și biordiversitatea s-au dovedit a fi priorități și pentru viitor.
O provocare pentru fiecare dintre noi
De Earth Hour, WWF își propune să activeze spiritul civic şi atitudinea ecologistă, astfel încât oamenii să câştige nu numai satisfacţia că au participat la o acţiune de mediu de anvergură internaţională, dar şi mândria că locuiesc într-un oraş curat, exemplar.
De la an la an, mişcarea Earth Hour, iniţiată şi coordonată la nivel global de WWF, capătă proporţii din ce în ce mai mari, cucerind sute de milioane de oameni şi inducând totodată sentimentul de apartenenţă la o comunitate. Evoluţia spectaculoasă pe care a cunoscut-o mişcarea, de la prima ediţie din 2007 cu un singur oraş participant (Sydney) şi până în prezent, cu o participare a peste 6500 de oraşe din 153 de ţări, a demonstrat că aproape 2 miliarde de oameni din întreaga lume îşi doresc să facă ceva concret pentru mediul înconjurător.
În România, mișcarea se bucură de sprijinul lui Zoli Toth, desemnat Ambasador Earth Hour încă de la prima ediție, din 2009, dar și de susținerea ambasadorilor WWF Ada Condeescu, Bogdan Dumitrache, Dani Oțil și Șerban Copoț.
Partenerii care s-au alăturat, până acum, campaniei Earth Hour, sunt: ANTENA 3, Headvertising, Green Cat, Romania Green Building Council, Asociația Greenitiative, Ecoteca, Asociația Municipiilor din România, Revista Zeppelin, România Pozitivă, Blogunteer, Veioza Arte, Ateliere fără frontiere, Sub25.