Bistriţa este Capitala Earth Hour 2012

Bistriţa este Capitala Earth Hour 2012

Bucuresti, 17 martie – Bistriţenii au colectat ieri, pe strada pietonală Liviu Rebreanu, 16,7 tone de PET-uri, dând dovadă de cea mai bună mobilizare, în finala Competiţiei pentru Capitala Earth Hour, organizată de WWF România. Timişoara s-a situat pe poziţia a doua, cu 3,86 tone care au ocupat Piaţa Victoriei, iar la Iaşi, în Piaţa Palatului Culturii, oameni de toate vârstele au adus 2,32 tone de PET-uri. În total, la sfârşitul zilei, 22 de tone de pet-uri au ajuns la centrele de reciclare.

Finala competiţiei de ieri a dovedit ca oraşele mici sunt capabile de o mobilizare exemplară. Bistriţenii au strâns aproape 3500 de saci de pet-uri în spaţiul special amenajat în centrul oraşului, ieri, între 8 şi 16. Mobilizarea a început de dimineaţă, când strada pietonală Liviu Rebreanu a fost împânzită de zeci de copii şi sute de saci. La finalul zilei, un munte de saci galbeni concura cu dimensiunile Bisericii Evanghelice, simbolul oraşului.

Bistriţa a câştigat, astfel, titlul Capitala Earth Hour şi privilegiul de a găzdui evenimentul oficial Earth Hour, de pe 31 martie, împreună cu WWF România. Planurile orasului pentru marcarea Earth Hour includ: stingerea luminilor în centrul istoric si în clădirile reprezentative, o săptămână întreagă dedicată energiei, o zi dedicată angajamentelor, printr-o sedintă foto pentru realizarea unor postere –angajament, un tur ciclist, spectacole la lumina lumânărilor si multe alte activităti.

„Această competitie ne-a dovedit că, într-o competitie care poate părea inegală, entuziasmul si implicarea fac diferenta. Chiar dacă Bistrita a fost orasul cel mai mic din competitie, a compensat cu vârf si îndesat prin implicarea sufletescă, devenind, în acest fel, prima Capitală Earth Hour România. Exemplul bistritenilor trebuie să ne inspire si să ne aducă aminte că, asa cum se întâmplă într-o competitie, si în viată implicarea si sufletul fac diferenta. În 2007, câtiva oameni ne-au dovedit că o idee poate deveni o miscare globală, atunci când WWF Australia a creat Earth Hour; la rândul nostru, trebuie să dovedim că ce începem pe 31 martie, de Earth Hour, va dura tot anul si va aduce schimbări profunde în societatea românească”, a declarat Magor Csibi, directorul WWF România.

La această ediţie, Earth Hour în România a mers dincolo de gestul simbolic de a stinge lumina pentru o oră şi a reuşit să genereze o competiţie contructivă, între oraşele din tara noastră. Ideea de a premia oraşele care fac cele mai multe lucruri bune pentru cetăţeni şi mediu a fost bine primită de majoritatea oraşelor din România, iar cele 3 finaliste nu numai că au facut lucruri bune, dar s-au şi obligat să aibă planuri ambiţioase pentru viitor. Acum totul este în mâna cetăţenilor, pentru ca acest eveniment este menit să ne trezească, să ne unească şi să ne facă să ne dăm seama că viitorul oraşelor în care trăim depinde foarte mult de noi. Un om poate să schimbe lumea, iar la Earth Hour participă aproape 2 miliarde de oameni. Dacă ne unim cu adevărat, nu avem limite!” a declarat Magor Csibi, directorul WWF-România.

Bistrita, Iasi si Timisoara, finalistele Competitiei

Miercuri, 14 martie, juriul Competiţiei pentru Capitala Earth Hour 2012, alcătuit din reprezentanţi WWF şi experţi din cadrul Ministerul Mediului şi Consiliul Român pentru Clădiri Verzi, au desemnat clasamentul final al Competiţiei. Bistriţa, Iaşi şi Timişoara au obţinut cele mai bune rezultate, la cele 3 categorii de evaluare: iniţiativele din domeniul protecţiei mediului înconjurător derulate în anii trecuţi, cele ce urmează a fi implementate în viitorul apropiat, şi planurile pentru organizarea Earth Hour 2012.

Oraşul Bistriţa s-a remarcat prin măsurile privind infrastructura de mediu, prin proiectele ambiţioase prin care Primăria Bistriţa intenţionează să extindă spaţiile verzi, dar şi prin bunele practici de mediu, aplicate la sediul Primăriei.

La Iaşi, performanţele care au primit cele mai multe puncte sunt cele din zona spaţiilor verzi, din domeniul transportului şi din zona campaniilor locale de informare asupra problemelor şi soluţiilor de mediu.

Timişoara a fost cel mai apreciat oraş, în ceea ce priveşte energia, transportul public şi infrastructura pentru biciclete, în Timişoara existând aproximativ 60km de piste pentru biciclete.

20 oraşe s-au întrecut pentru titlul Capitala Earth Hour România, o competiţie organizată de WWF- România, în contextul evenimentului Earth Hour 2012. Programat pentru 31 martie, în intervalul 20.30 – 21.30, Earth Hour (Ora Pământului), cea mai mare manifestare de mediu din istorie, continuă tradiţia deja binecunoscută a stingerii luminilor în mod simbolic, dar vine şi cu un element nou: Earth Hour 2012 este ediţia provocărilor!

Oraşele care au acceptat provocarea WWF de a demonstra că pot construi strategii pe termen mediu şi lung, în beneficiul cetăţenilor şi al naturii sunt: Adjud, Bistriţa, Botoşani, Brăila, Braşov, Bucureşti, Cluj Napoca, Constanţa, Giurgiu, Iasi, Mizil, Panciu, Ploiesti, Ramnicu Valcea, Roman, Sighisoara, Slobozia, Suceava,Timisoara şi Vaslui.

O provocare pentru fiecare dintre noi

Ideea campaniei Earth Hour de anul acesta este de a-i impulsiona pe oameni să creeze provocări după propriul plac şi din imaginaţie proprie, provocări care să le fie adresate rudelor, prietenilor, fanilor/simpatizanţilor (în cazul persoanelor publice) prin intermediul reţelelor sociale – Facebook, Twitter, YouTube, dar şi email. În acest sens, WWF a construit şi o aplicaţie cu acelaşi nume – „I Will If You Will”, accesibilă la www.youtube.com/earthhour, unde pot fi postate aceste provocări sau unde se pot găsi sugestii de provocări.

Provocările Earth Hour li se adresează nu numai oraşelor, ci şi publicului larg, companiilor şi celebrităţilor, ca mecanism de răspândire a mesajului şi de responsabilizare în ceea ce priveşte modul în care ne raportăm la mediu şi la resursele naturale. „I Will If You Will”, noua platformă globală a campaniei, disponibila la www.youtube.com/earthhour, în curând şi în limba română, are scopul de a ilustra faptul că oricare dintre noi, indiferent de funcţie, domeniul de activitate sau statut social, are puterea de a schimba ceva în lumea sau în anturajul în care trăieşte.

De la an la an, mişcarea Earth Hour, iniţiata şi coordonată la nivel global de WWF, capătă proporţii din ce în ce mai mari, cucerind sute de milioane de oameni şi, totodată, inducând un sentiment de apartenenţă la o comunitate, în rândul celor care sarbătoresc Earth Hour de fiecare dată. Evoluţia spectaculoasă pe care a cunoscut-o mişcarea, de la prima ediţie din 2007 cu un singur oraş participant (Sydney) şi până în prezent, cu o participare de peste 5200 de oraşe din 135 de ţări, a demonstrat că 1.8 miliarde de oameni din întreaga lume îşi doresc să facă ceva concret pentru mediul înconjurător. Mai mult, de-a lungul timpului, ei şi-au împărtăşit în mod voluntar poveştile, ideile şi planurile de acţiune în beneficiul naturii, arătând că le pasă si că vor să se dedice mai mult acestei cauze. Astfel, Earth Hour a devenit un simbol important al unui angajament mult mai complex decât ceea ce presupunea evenimentul la început – stingerea luminilor pentru o oră.

Partenerii care s-au alăturat, până acum, campaniei Earth Hour, sunt: ANTENA 3, EUROPA FM, Think Outside the Box, MailAgent, Ikea, Cariere şi Romania Green Building Council.

Mai multe detalii despre campanie puteţi citi pe site-ul oficial Earth Hour România: www.ora-pamantului.ro.

Pentru a afla noutăţi despre campania internaţională accesaţi pagina www.earthhour.org.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm contactaţi:
Magor Csibi, Director WWF- România, [email protected], tel.0730 098 722
Ioana Beţieanu, Specialist media şi campanii WWF-România, [email protected], tel. 0730 098 716

Despre WWF (World Wide Fund for Nature):
Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro.

Despre Earth Hour:
Earth Hour a apărut ca un răspuns la o întrebare simplă: cum îi putem determina pe oameni să conştientizeze una din cele mai mari ameninţări actuale, schimbările climatice? Replica a venit de la WWF Australia, concretizată într-o campanie care promova un gest pe cât de simplu, pe atât de puternic: stingerea luminilor. Se întâmpla pe 31 martie 2007, la Sydney, când 2 milioane de case şi sedii de companii australiene au stins luminile timp de o oră. Ora Pământului.

În 2008, 50 de milioane de oameni au ales să celebreze Earth Hour. În 2009, aproape un miliard de oameni din peste 4100 de oraşe de pe mapamond au stins lumina pentru a trimite liderilor lumii un mesaj puternic despre nevoia de acţiune împotriva schimbărilor climatice. În 2010, 4500 de orașe din 128 de ţări au participat la Earth Hour pe 27 martie, campania devenind, astfel, cea mai mare acţiune de mediu din toate timpurile. În 2011, comunitatea de susţinători Earth Hour a atins 1.8 miliarde de oameni, din 5200 de oraşe, din peste 135 de ţări.

Detalii pe www.ora-pamantului.ro

Citeşte toate stirile:

Scroll to Top