Botoșani, Ploiești și Timișoara se întrec pentru titlul Capitala Earth Hour 2013

București, 8 martie  – Juriul Competiţiei pentru Capitala Earth Hour 2013 a desemnat clasamentul final al concursului. Botoșani, Ploiești și Timişoara au obţinut cele mai bune rezultate, la cele 4 categorii de evaluare: iniţiativele din domeniul protecţiei mediului înconjurător derulate în anii trecuţi, cele ce urmează a fi implementate în viitorul apropiat, colectarea selectivă şi planurile pentru organizarea Earth Hour 2013. Sâmbătă, 9 martie, între 10:00 și 17:00 va avea loc Finala Competiţiei, în fiecare dintre cele 3 oraşe clasate pe primele locuri.

 

Locuitorii din cele 3 orașe sunt invitați să aducă, într-un punct central comunicat de fiecare primărie, cât mai multe ambalaje PET. Oraşul în care va fi colectată cea mai mare cantitate de PET-uri va fi desemnat Capitala Earth Hour România 2013.

 

În Botoșani, punctul de colectare a PET-urilor va fi parcarea de lângă magazinul Botoșani. Ploieștenii sunt chemaţi să aduca PET-urile în fața primăriei, iar la Timişoara, primăria le dă întâlnire celor care îşi doresc titlul Capitala Earth Hour în Piaţa Victoriei.

 

Earth Hour în România merge dincolo de gestul simbolic de a stinge lumina pentru o oră şi a reuşit să genereze o competiţie contructivă, între oraşele din tara noastră. Ideea de a premia oraşele care fac cele mai multe lucruri bune pentru cetăţeni şi mediu a fost bine primită de majoritatea oraşelor din România, iar cele 3 finaliste nu numai că au facut lucruri bune, dar s-au şi obligat să aibă planuri ambiţioase pentru viitor. Acum totul este în mâna cetăţenilor, pentru ca acest eveniment este menit să ne trezească, să ne unească şi să ne facă să ne dăm seama că viitorul oraşelor în care trăim depinde foarte mult de noi. Un om poate să schimbe lumea, iar la Earth Hour participă aproape 2 miliarde de oameni. Dacă ne unim cu adevărat, nu avem limite!” a declarat Magor Csibi, directorul WWF-România.

Oraşele care au acceptat, în acest an, provocarea WWF de a demonstra că pot construi strategii pe termen mediu şi lung, în beneficiul cetăţenilor şi al naturii sunt: Adjud, Botoşani, Buftea, Bucureşti, Constanţa, Giurgiu, Hunedoara, Iași, Pitești, Ploiești, Roman, Slatina și Timișoara.

 

Juriul Competiţiei pentru Capitala Earth Hour 2013 este alcătuit din: Magor Csibi, Director WWF-România; Felicia Ienculescu-Popovici, Fondator și director al Asociației Greenitiative; Raul Pop, Manager Programe Asociația Ecoteca; Steven Borncamp, Director Consiliul Român pentru Clădiri Verzi.

 

Pe grila de evaluare, cel mai mare punctaj l-a obținut orașul Timișoara – 81.3 puncte din 100, care participă pentru a doua oară la Competiție și, respectiv, la finală. Primăria Timișoarei a adunat cele mai multe puncte la categoriile eficiență energetică, educație și comunicare și conservarea biodiversității, pentru proiectele desfășurate în trecut; în ce privește proiectele pentru viitor, eficiența energetică și educația au fost, din nou, punctele forte din dosarul de participare. Pe lângă acestea, juriul a fost plăcut surprins și de planul municipalității pentru marcarea Earth Hour din 23 martie, plan care a primit 18 puncte din 20.

 

Următorul oraș clasat a fost Botoșani, cu 75.6 puncte, care participă pentru a doua oară la Competiție, dar are prima dată șansa de a-și implica cetățenii în etapa finală. Categoriile pe care municipalitatea a avut cea mai bună performanță au fost spațiile verzi (cu 27.34 mp2 pe cap de locuitor – peste media europeană) și educația, pentru proiectele din trecut și transportul, pentru proiectele planificate pentru viitor. De asemenea, orașul Botoșani a obținut punctajul maxim (10) pentru modul în care primăria și instituții publice din subordine au utilizat platforma electronică pentru raportarea deșeurilor colectate selectiv pusă la dispoziție de Asociația Ecoteca. Platforma este utilă pentru eficientizarea mecanismului de trimitere și preluare a deșeurilor, în vederea reciclării, dar și pentru îmbunătățirea comunicării și colaborării între instituții publice și companiile de salubritate locale.

 

Locul trei în clasament a fost ocupat de Ploiești, cu 59.6 puncte, un oraș nou și bine-venit în Competiție. Categoriile la care a adunat cele mai multe puncte, din punct de vedere al proiectelor derulate în trecut, au fost educația, transportul, conservarea biodiversității și aplicarea bunelor practici la sediul primăriei. De altfel, transportul și biordiversitatea s-au dovedit a fi priorități și pentru viitor.

 

Bistrița – Capitala Earth Hour 2012

 

În 2012, WWF-România a organizat prima ediție a Competiției pentru Capitala Earth Hour, în ideea încurajării iniţiativelor mai ambiţioase în domeniu. 20 de orașe au răspuns pozitiv apelului, în etapa finală participând primele trei orașe din clasament: Bistrița, Iași și Timișoara. Pe 17 martie, în toate cele trei orașe finaliste s-au strâns și s-au trimis la unitățile locale de reciclare 22 de tone. O săptămână mai târziu, pe 31 martie 2012, Bistrița primea de la WWF-România titlul oficial de Capitala Earth Hour 2012, găzduind evenimentul oficial la care au luat parte echipa WWF-România, trupe de artiști și reprezentanți mass-media.

 

O provocare pentru fiecare dintre noi

 

De Earth Hour, WWF își propune să activeze spiritul civic şi atitudinea ecologistă, astfel încât oamenii să câştige nu numai satisfacţia că au participat la o acţiune de mediu de anvergură internaţională, dar şi mândria că locuiesc într-un oraş curat, exemplar.

 

De la an la an, mişcarea Earth Hour, iniţiată şi coordonată la nivel global de WWF, capătă proporţii din ce în ce mai mari, cucerind sute de milioane de oameni şi inducând totodată sentimentul de apartenenţă la o comunitate. Evoluţia spectaculoasă pe care a cunoscut-o mişcarea, de la prima ediţie din 2007 cu un singur oraş participant (Sydney) şi până în prezent, cu o participare a peste 6500 de oraşe din 153 de ţări, a demonstrat că aproape 2 miliarde de oameni din întreaga lume îşi doresc să facă ceva concret pentru mediul înconjurător.

 

În România, mișcarea se bucură de sprijinul lui Zoli Toth, desemnat Ambasador Earth Hour încă de la prima ediție, din 2009, dar și de susținerea ambasadorilor WWF Ada Condeescu, Bogdan Dumitrache, Dani Oțil și Șerban Copoț.

 

Partenerii care s-au alăturat, până acum, campaniei Earth Hour, sunt: ANTENA 3,  Headvertising, Green Cat, Romania Green Building Council, Asociația Greenitiative, Ecoteca, Asociația Municipiilor din România, Revista Zeppelin, România Pozitivă, Veioza Arte, Ateliere fără frontiere, Sub25.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top