Capitala Earth Hour

Competiția pentru Capitala Earth Hour™ România

 

Ediția 2014 – Luna Earth Hour

 

Începând cu 2014, competiția nu mai este adresată în mod special instituțiilor publice, ci comunităților locale în ansamblu. Aceasta se derulează în decurs de o lună (3 – 29 martie 2014) – Luna Earth Hour și este gândită în așa fel încât să creeze cadrul pentru multiple manifestări și evenimente locale inspirate din tematica de mediu. Vrem să vedem o comunitate vie care să fie implicată în activități pentru toate vârstele și categoriile sociale, astfel încât să se creeze un dialog în comunitatea noastră Earth Hour și un mediu favorabil schimbărilor în bine. Cuvintele cheie ale Competiției și ale campaniei Earth Hour sunt: incluziune, optimism, inițiativă, exemple pozitive, schimbare.

 

Mod de desfășurare: Orașele, reprezentate de primării, instituții de învățământ, ONG–uri și asociații locale,  centre culturale, muzee, biblioteci sau galerii, sunt invitate să-și formeze echipe de minim 3 – maxim 10 membri care să organizeze acțiuni și evenimente pentru comunitățile lor; plus, evenimentul final Earth Hour din data de 29 martie 2014. Orașul care se va remarca prin acțiuni variate și cu impact în comunitate și cu cel mai original program pentru evenimentul final de la sfârșitul Lunii va câștiga titlul de Capitală Earth Hour România 2014.

 

Calendarul Competiției, Regulamentul complet de participare și formularele aferente se pot descărca de aici:

Regulamentul și calendarul Competiției

Formular de înscriere

Formular standard rezumat evenimente

 

Echipa WWF le urează participanților mult succes!

 

 

Edițiile trecute ale Competiției

 

Ediția 2012 – Buturuga mică răstoarnă carul mare

 

Odată cu ediția Earth Hour 2012 dedicată provocărilor, WWF-România a lansat Competiția pentru Capitala Earth Hour: orașele din România erau provocate să se întreacă în idei, proiecte și inițiative din domeniul protecției mediului înconjurător – atât cele derulate în trecut (în ultimii 5 ani), cât și cele ce urmau a fi implementate în viitorul apropiat.

 

20 de orașe au răspuns apelului nostru de atunci și s-au înscris în competiție, iar în etapa finală s-au întrecut trei: Bistrița, Iași și Timișoara. Toate cele trei orașe au acordat o atenție deosebită competiției și au demonstrat o capacitate de organizare și de mobilizare a cetățenilor demne de respect și laudă. În acea zi de sâmbătă, în toate cele trei orașe finaliste, s-au strâns și s-au trimis la unitățile locale de reciclare 22 de tone de PET-uri, din care 16,7 tone au aparținut Bistriței – cel mai mic dintre cele 3 orașe. O săptămână mai târziu, pe 31 martie 2012, Bistrița primea de la WWF-România titlul oficial de Capitala Earth Hour 2012, găzduind evenimentul oficial la care au luat parte echipa WWF-România, trupe de artiști și reprezentanți mass-media.

 

În seara de 31 martie, de Earth Hour, primarul orașului Bistrița a lansat o provocare locuitorilor:  blocul care va înregistra cel mai redus consum de apă pe parcursul a 6 luni de zile (iulie – decembrie 2012) va beneficia din partea primăriei de proiectarea, amenajarea și dotarea spațiului verde aferent, precum și de scutirea personelor fizice din blocul respectiv de la plata impozitului pe locuință pentru 2013. Provocarea primarului a fost un mecanism de a stimula apariția unei schimbări – la nivel comportamental sau chiar de mentalitate a oamenilor, schimbare care reprezintă esența mesajului Earth Hour.

 

Ediția 2013 – Întrecere între elevi și liceeni

 

În 2013, bătălia pentru titlu s-a purtat între Timișoara (a doua oară consecutiv în această ipostază), Botoșani și Ploiești. Punctele forte din dosarele de participare în competiție au fost proiectele de educație și eficiență energetică (Timișoara), spațiile verzi și transportul durabil (Botoșani), conservarea biodiversității și transportul durabil (Ploiești).

 

În etapa finală, în cele 3 orașe s-au colectat 9 tone de deșeuri PET, din care 3,6 tone la Timișoara, 2,9 tone la Botoșani și 2,7 tone la Ploiești. O mare contribuție la desfășurarea finalei au avut-o elevii și copiii, care au venit cu sutele la cele 3 evenimente simultane. La Timișoara, organizatorii le-au pregătit acestora o surpriză, amplasând în Piața Operei mai multe aparate numite „ecotrit” care compactează pe loc deșeurile reciclabile. Introducând câte un ambalaj PET în aparate, fiecare tânăr ecologist a primit un bon pe baza căruia a primit dulciuri, asistând în același timp la o scurtă lecție despre reciclare și „viața” unui PET.

 

Timișoara a fost astfel desemnată Capitala Earth Hour 2013, organizând evenimentul oficial Earth Hour unde orășenii s-au delectat cu un spectacol de teatru al trupei Merlin, concerte (fanfara Big Band, Romanian Brass Society, concert de percuție susținut de trupa Splash, concert al Ansamblului de Clopoței Hosana din Oradea, Dalma Kovacs și Silviu Pașca de la Vocea României) și jonglerii cu flăcări, observații de corpuri cerești. În același timp, în alte 42 de orașe din România, Earth Hour strângea laolaltă cetățeni de toate vârstele în manifestări diverse care au vorbit despre comuniune, responsabilitate și atenție la lucrurile frumoase care ne susțin existența.