Ce se întâmplă în București de Earth Hour 2018?

În București, deschidem conversația despre biodiversitate cu un program variat, în cadrul unui eveniment organizat de WWF. Ne întâlnim să discutăm despre relația cu natura, la Palatul Universul (Beans & Dots și Mezanin) pe 24 martie, unde, începând cu ora 19.00 va avea loc proiecția filmului de mediu metraj Sălbăticia din Carpați, bogăție pentru oameni, urmând ca apoi participanții să își dăruiască energia naturii în pași de dans cu Swing Dance Society. Rockabella și Blue Noise aduc muzică, fără să se folosească de surse de energie electrică. Și dacă tot stingem lumina timp de o oră, The Bat – We love IMPRO, este un spectacol parcă scris pentru natură și Ora Pământului.

Program complet eveniment organizat de WWF pentru a marca Ora Pământului în București

 

Sălbăticia din Carpați, bogăție pentru oameni (30 min./ RO), de la 19:00, la 19:30

Filmul urmărește să scoată în evidenţă importanţa conservării sălbăticiei pentru comunităţile locale punând accent pe activităţile bazate pe folosirea resurselor naturale care pot să genereze beneficii economice în mod sustenabil. Deşi sunt surprinse 6 arii protejate distincte în Carpații din sud-vestul României (4 Parcuri Naţionale, 1 Parc Natural şi un Sit Natura 2000), este prezintat caracterul compact al zonei sălbatice şi potenţialul acesteia de conectivitate.

 

București Swing Dance Society, de la 19:30, la 20:00

București Swing Dance Society e locul în care, de aproape 4 ani, pasionații de Jazz&Swing pot retrăi atmosfera anilor ‘20-’50 prin dans. Așa cum au făcut-o și anul trecut, membrii echipei BSDS vor antrena participanții la eveniment să se împrietenească cu ritmurile săltărețe de Lindy-Hop și Charleston. Alături de membrii școlii – care sunt dansatori de toate nivelurile – și sub îndrumarea Ioanei Lupescu (președinte BSDS și profesor cu peste
15 ani de experiență), orice privitor este binevenit să deprindă, într-un mod distractiv, pașii de bază ai acestor dansuri.

 

Rockabella, de la 20:00, la 20:30

Rockabella este o trupă indie rock, din București din componența căreia fac parte Teodora Moroșanu (voce), Andrei Ilie (tobe) Șerban-Ionuț Georgescu (bass), Marius Popescu (chitară) și Bogdan Moroșanu (producție muzicală și sunet).
Trupa a debutat in anul 2014 cu single-ul atmosferic „Motionless”. În 2015, Rockabella lansează single-ul și videoclipul „Buttercup” anunțând primul lor material, EP-ul „A World Outside”.
În 2017, trupa anunță un material nou și lansează prima piesă în limba română, „Încă un Pas”. Viitorul album Rockabella este în producție și urmează să fie lansat in 2018.

 

The Bat – We Love IMPRO, de la 20:30, la 21:00

The Bat este un format de teatru de improvizaţie ce se desfășoară integral pe întuneric, provocând la maxim imaginaţia. Atât spectatorii cât și actorii stau cu ochii închiși, cu luminile stinse. Pornind de la o sugestie din public, actorii improvizează personaje și efecte sonore. Distributia este: Adina SanduAndrei NegoiţăDianina AndreiFlorin LunguGeorge Dumitru.

 

Blue Noise, de la 21:00, la 21:30

Trupa Blue Noise este “laboratorul de voci” in care sase tineri muzicieni transpun stilul a cappella in sonoritati de jazz din anii ‘50 – ‘60, ritmuri de pop, rhythm and blues si beat box. Ana Maria Alexa (soprana grupului), Elena Moroşanu (mezzosoprana), Ana – Criatina Leonte (alto) , Zoe Flavia (alto), Mihail Grigore (tenor) este violoncelist Bogdan Tudor (bas), Denis Bolborea (beatbox, looping and live fx) .

 

Parteneri media: Digi World, Digi Life, Digi Animal World, Starcom

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top