Ora Pământului 2018: românii promit să aibă mai multă grijă de natură și solicită același lucru autorităților

București, 3 aprilie – Ora Pământului a fost marcată anul acesta în peste 180 de țări, în 7000 de orașe, de către peste 18,000 de clădiri simbol care au stins lumina timp de o oră și milioane de oameni care au luat parte la cea mai mare mișcare de mediu din toate timpurile. În România, iubitorii de natură au trimis scrisori simbolice naturii sau pădurilor, apelor, urșilor bruni, râșilor, caprelor negre, zimbrilor, bufnițelor, în special.

 

„Încă o dată, oamenii au transmis un mesaj prin Ora Pământului”, a declarat Marco Lambertini, Director General WWF Internațional. „Participarea record la această ediție a Earth Hour, de la clădiri simbol, la timeline-ul din social media, este un memento puternic că oamenii doresc să se conecteze cu natura. Oamenii cer acum angajamentul de a opri schimbările climatice și pierderea biodiversității. Mizele sunt mari și avem nevoie de măsuri urgente pentru a proteja sănătatea planetei pentru un viitor sigur pentru noi și pentru toate viețuitoarele de pe Pământ”.

 

#Connect2Earth – iubitorii de natură au scris mesaje simbolice adresate naturii

 

Ora Pământului a marcat anul acesta momentul în care sute de oameni și-au propus să se împace cu natura. Pe parcurul lunii martie s-a discutat despre importanța biodiversității, o conversație la care iubitori de natură din toate colțurile țării au luat parte, fie prin activități organizate de Ora Pământului, pe 24 martie, fie online, pe ora-pamantului.ro/impreuna și sub #connect2earth. La evenimentul organizat de WWF în București, participanții au semnat o scrisoare adresată naturii, pe care o redăm integral mai jos.

 

Draga mea Natură,

 

Nu îmi este ușor să aștern aceste rânduri, dar trebuie sa o fac. Știu că relația noastră suferă și că este din vina mea. Mi-am construit viața în jurul tău și nici măcar pentru o clipă nu am stat să mă gândesc dacă ție îți este bine. Când tu m-ai hrănit eu am înfulecat. Când tu mi-ai potolit setea, eu te-am secat. Tu mi-ai oferit libertate, iar eu te-am îngrădit. Pentru asta, îmi pare rău.

 

Mi-am însușit tot ce ai tu mai prețios și am considerat că mi se cuvine. Nu am ținut cont că ești mamă pentru toți și că darurile tale trebuie împărțite. Mi-a placut să cred că sunt conectat la totul în jurul meu, fără să îmi dau seama ca am ratat cea mai importantă conexiune: cu tine.

 

Lucrurile nu pot rămâne așa între noi, iar schimbarea mi-este legământ. Cu ocazia Orei Pământului, vreau să îți demonstrez că eu mă pot schimba ca tu să nu fii nevoită. Vreau să cunosc mai multe despre tine, vreau să petrecem mai mult timp împreună, vreau să ne bucurăm unul de celălalt cât mai mult. Vreau să acord mai multă atenție nevoilor tale, pentru că doar așa putem să fim fericiți.

 

Vreau să fim mai conectați.

 

Mereu alături,

Omul

 

Ora Pământului – un eveniment care a reunit oameni de pe tot Globul

În România, localitățile care au marcat și anul acesta Ora Pământului și au anunțat activități sunt: Adjud, Arad, Aiud, Bacău, Brașov, Brăila, Bistrița, București, Buzău, Constanța, Craiova, Cluj-Napoca, Deva, Drobeta Turnu Severin, Făgăraș, Focșani, Iași, Lugoj, Matca, Mediaș, Moinești, Oradea, Onești, Panciu, Pașcani, Popești Leordeni, Pitești, Ploiești, Râmnicu Sărat, Râmnicu Vâlcea, Reșița, Roman, Roșiorii de Vede, Satu Mare, Sibiu, Sighișoara, Slatina, Suceava, Sulina, Târgoviște, Târgu-Jiu, Tecuci, Timișoara, Tulcea, Tulnici, Turda, Vulcan.

 

În plus, mai multe primării și clădiri simbol din țară au stins lumina, iar în Capitală, clădirile principalelor instituţii, printre care Palatul Parlamentului, Palatul Cotroceni, Palatul Victoria și Palatul CFR au rămas în beznă.

 

Din 2007, Ora Pământului a mobilizat companii, organizații, guverne și sute de milioane de oameni pentru a acționa pentru un viitor în armonie cu natura. Ora Pământului 2019 va avea loc sâmbătă, 30 martie 2019, la ora 20:30. ora locală. Pentru a afla noutăţi despre campanie, accesați https://ora-pamantului.ro/

 

Parteneri media: Digi World, Digi Life, Digi Animal World, Starcom

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top